Decizia Senatului este o mizerie politică ambalată în limbaj juridic. Sub pretextul „respectării CCR”, statul român a ales calea cea mai lașă: a tăiat fără ezitare singura prevedere care oferea un minim de umanitate unor oameni grav bolnavi, respectiv posibilitatea bolnavilor de cancer de a-și retrage integral banii din Pilonul II de pensii. Nu e reformă, nu e echitate, e dezumanizare legislativă.
A invoca „nediscriminarea” pentru a refuza bolnavilor oncologici accesul la propriii bani este o perversiune logică. Egalitatea nu înseamnă să-i tratezi la fel pe cei sănătoși și pe cei care se luptă cu moartea, ci să recunoști realități diferite. Statul nu face asta pentru că nu vrea să vadă oameni, ci doar dosare.
CCR, Senatul și întregul aparat politic se spală pe mâini unii pe alții. Nimeni nu-și asumă nimic, nimeni nu caută soluții, nimeni nu are curajul să spună clar: „Da, sistemul e mai important decât omul.” Pentru un bolnav care poate nu mai are ani înainte, eșalonarea pe termen lung este o batjocură.
Mesajul final este limpede și cinic: banii nu sunt ai tăi când ai cea mai mare nevoie de ei. Statul îi administrează, îi temporizează și decide dacă meriți sau nu să-i folosești. Aceasta nu este protecție socială, este control rece asupra suferinței.
Legea poate fi „corectă constituțional”, dar este profund imorală. Iar un stat care își sacrifică cetățenii bolnavi pe altarul formalismului juridic nu este nici just, nici modern, ci un sistem fără suflet, funcțional doar împotriva oamenilor.
