Ministerul Dezvoltării vrea să „reinventeze” ANL. Bineînțeles. Pentru că în România, când ceva merge prost de 20 de ani, soluția nu e să îl repari, ci să îl reinventezi, să îi mai schimbi un nume, o siglă, un PDF, două promisiuni și gata — ai rezolvat problema locuințelor. Reinventare în stil românesc: iei un hârbu ruginit, îi pui o fundiță și spui că e Tesla.
Și, ca să fie circul complet, vine și parteneriatul public-privat. PPP, bătat-ar norocu’, adică metoda tradițională prin care statul dă terenul, dă infrastructura, dă avizele, dă răspunderea și dă, dă, dă… iar privatul dă doar ceva profit în buzunarul lui. Modelul clasic: „Statul riscă, privatul câștigă”.
Ministrul vine cu declarații pompoase, de parcă tocmai ar fi inventat locuința în sine. „Reinventăm ANL-ul!” Așa spune cineva care n-a trecut niciodată printr-un cartier ANL. Dacă ar fi văzut cum arată, ar spune altceva: „Demolăm ANL și ne prefacem că n-a existat.” Dar nu, sloganul e altul: de data asta va fi bine! Ca toate lozincile rostite înaintea fiecărui eșec monumental.
Și partea cea mai savuroasă e că ne povestesc că vor să rezolve „criza locuințelor”. Asta de parcă n-ar fi fost ei cei care au creat criza, între două inaugurări cu panglică și trei proiecte care n-au trecut nici măcar de faza de desen pe șervețel. În România, locuințele pentru tineri sunt mereu „în curs de elaborare”, „în fază de analiză”, „în studiu de fezabilitate” — totul e în lucru, nimic nu e în teren. Pe hârtie ai blocuri întregi. În realitate, ai șantiere la categoria „vedeți ruina din stânga? aia trebuia să fie un viitor”.
De fapt, reinventarea ANL este doar o altă metodă de a împacheta aceeași mizerie în alt ambalaj. Nimeni nu vrea să spună că problema locuințelor nu e lipsa ANL, ci lipsa creierelor din spatele lor. La noi, locuințele se construiesc în discursuri, nu pe fundații. Se ridică în conferințe, nu pe betoane. Sunt livrate în promisiuni, nu în metri pătrați.
Dar cea mai tare parte? La cât de prost merge totul, există șanse reale ca reinventarea ANL să fie… ANL-ul reinventat înapoi la starea lui originală: proiecte începute și neterminate, bani dispăruți în ceață, termene mutate până în 2070 și o poză cu ministrul lângă o pancartă cu „Viitoarea locuință pentru tineri”. Așa, ca tradiție.
Adevărul e unul singur: statul român promite locuințe așa cum îți promite operatorul de telefonie „internet nelimitat” la 2 lei pe lună. Adică sună frumos până vezi ce primești. Și ce primești? Nimic. Sau, dacă ai noroc, ceva mai rău ca nimicul.
Așa că da — reinventarea ANL e fix ca reinventarea roții pătrate. Tot nu merge, dar măcar au ceva nou de prezentat la televizor. Iar românii? Românii o să continue să închirieze garsoniere cât o cutie de pantofi la preț de apartament în Viena, în timp ce ministerul visează parteneriate public-private desenate pe flipchart.
Cam asta e. Când vine vorba de locuințe, România nu construiește, România povestește. Și povestește atât de frumos, că aproape uiți că trebuie să dormi într-un loc care există și în realitate, nu doar în PowerPoint.
