George Simion organizează congresul AUR cu un singur candidat, pentru că — desigur — democrația merge cel mai bine atunci când nu e deranjată de alegeri reale. Dacă în alte partide mai vezi lupte interne, curente, ideologii, aici diversitatea e tratată ca un defect de fabricație: dacă apare, e ștearsă imediat.
A reușit să transforme congresul într-o piesă de teatru în care toate rolurile sunt jucate de aceeași persoană, iar finalul a fost scris înainte de a începe repetițiile. E ca și cum s-ar duce la sala de fitness, s-ar uita în oglindă și ar spune: „Hai, boss, să vedem cine câștigă azi.”
Alba Iulia a fost aleasă ca fundal pentru marele spectacol, probabil pentru că nimic nu e mai ironic decât un congres fără competiție, fix ceea ce ar trebui să definească un congres. E ca și cum ai organiza Ziua Copilului într-o casă fără copii. De la „mare adunare națională” am ajuns la „mică adunare personală, varianta George Simion”. Publicul va urmări momentul „istoric” în care campionul intră singur în ring, se declară învingător și ridică triumfător mâinile, ca după un knockout imaginar. Performanță rezervată doar celor care pot trăi liniștiți în ecosistemul propriului ego.
Regulile partidului sunt, teoretic, stricte: îți trebuie 100 de susținători și 20 de parlamentari ca să candidezi. Și, ce să vezi, în tot AUR-ul doar Simion trece testul. Ce coincidență! Dacă mâine ar modifica statutul astfel încât candidatul să fie aprobat personal de… Simion, tot el ar fi singurul validat. Restul ar afla că regulamentul e ca o ușă: se deschide doar din interior.
Nimeni nu s-a înscris în cursa pentru șefie. Nu pentru că nu ar vrea cineva, ci pentru că la AUR funcționează regula nescrisă „cine ridică ochii, rămâne fără oxigen politic”. O atmosferă atât de deschisă, încât un borcan închis pare briză de munte pe lângă ea.
La final, Simion va ține un discurs profund despre încrederea acordată — o încredere pe care n-a trebuit să o câștige de la nimeni. E ca și cum ai mulțumi liftului că te-a dus la etaj după ce ai apăsat singur butonul.
Congresul AUR nu este despre democrație, ci despre demonstrația perfectă a principiului: „Cum să câștigi alegeri interne când doar tu ai voie să participi.” Un adevărat speedrun de autovalidare. Un show de magie ratat, unde toți cunosc trucul, dar se prefac surprinși.
Pe scurt: duminică nu vedem un congres, ci o ceremonie oficială în care George Simion aleargă singur și se felicită ca și cum ar fi învins un întreg maraton de adversari invizibili. România se uită la tot spectacolul și zâmbește amar: în AUR, totul e atât de previzibil încât nici măcar surprizele nu mai au voie să apară.
Breaking news: Simion a castigat impotriva celui mai redutabil adversar al sau — nimeni. Suspans total, aproape ca era sa adorm. Daca mai organizeaza inca doua congrese din astea, isi ia Oscarul la categoria ‘Cel mai bun rol intr-un film fara actiune’.
Asta nu e congres, e intalnirea anuala a fan clubului care are un singur membru. Simion intreaba, Simion raspunde, Simion se felicita. Publicul doar bate din palme ca sa nu adoarma.
Democratie made in AUR: 1 om, 1 scaun, 1 rezultat.