Pe scurt: nu prea. Pe lung: tot nu.
De ani buni, reforma justiției e ca shaorma aia „cu de toate” din campanie: sună bine, miroase bine, dar când ajungi s-o mănânci… lipsește carnea. Politicienii vorbesc grav, cu sprânceana ridicată, despre stat de drept, independență, transparență. Dar când vine vorba de fapte, brusc li se termină semnalul.
O reformă adevărată ar însemna dosare făcute cap-coadă, termene respectate și oameni trași la răspundere indiferent că-s șefi, veri, cumnați sau sponsori de partid. Numai că aici apare problema: justiția e bună, dar parcă nu chiar pentru toată lumea.
Uite un exemplu simplu: dosarul Nordis. La început, scandal mare, breaking news, fețe îngrijorate la TV, promisiuni că „se face lumină”. După aia… pauză. Liniște. Greieri. Dacă întrebi azi ce se mai aude, lumea se uită la tine ca și cum ai întreba de casetofon sau de dial-up.
Nu zice nimeni că trebuie condamnat cineva la televizor, dar nici faza asta cu „nu mai știe nimeni nimic” nu sună a justiție dreaptă. Sună mai degrabă a „lasă, șefu’, că uită lumea”.
Problema e că nu e un caz izolat. Avem dosare grele care merg în reluare până se prescriu, anchete care se plimbă mai mult decât un colet la Poșta Română și finaluri în care nimeni nu mai răspunde pentru nimic. Traducere pentru public: dacă ești mic, plătești. Dacă ești mare, mai vedem… poate.
Și după aia ne mirăm de ce lumea nu mai are încredere. Păi cum să aibă, când justiția pare că funcționează ca un butic de cartier: „pentru unii pe caiet, pentru alții pe loc, fără rest”.
Când politicienii se bagă până-n gât în legile justiției, când numirile se fac pe prietenii și când magistrații sunt luați la țintă la televizor, e clar că reforma nu e despre dreptate, ci despre control. Adică „justiția e independentă… dar să știm și noi ce face”.
O reformă reală ar însemna să-i lase pe procurori și judecători să-și facă treaba, chiar și atunci când doare. Dar asta ar presupune ca unii să doarmă mai prost noaptea. Și aici se rupe filmul.
Atâta timp cât dosare precum Nordis dispar ca șosetele în mașina de spălat, iar reforma rămâne o poezie recitată la microfon, e greu să mai punem botul. Oamenii nu mai vor vorbe frumoase, vor rezultate.
conuleonida.ro
Până atunci, reforma justiției rămâne ce-a fost mereu: un slogan bun de lipit pe afiș, dar prost de pus în practică.
