George Simion — omul care lansează planuri politice cu aceeași spontaneitate cu care apar reducerile false de Black Friday — vine cu o idee atât de spectaculoasă încât până și băieții de la Divertis, care au testat absurdul în toate formele lui, ar fi zis că asta e prea mult chiar și pentru ei: un guvern format din absolut orice partide, cu o singură condiție — premier să fie, musai, Călin Georgescu. Da, asta e propunerea. Și da, e cât se poate de reală — nu un sketch ratat scăpat din greșeală pe post, ci chiar oferta politică a zilei.
Ce rezultă din chestia asta? Un guvern „din orice” arată ca un puzzle făcut din piese luate de la cinci jocuri diferite: nu se potrivesc între ele nici cu rugăminți, dar tu insiști să le lipești cu banda adezivă numită „Georgescu” și speri ca lumea să creadă că așa a fost designul original. Asta nu mai e strategie politică, e bricolaj de avarie, varianta în care lipiciul devine mai important decât imaginea finală.
Simion ne asigură că această combinație imposibilă ar aduce „reconciliere națională”. Sună poetic, dar realitatea arată ca și cum ai încerca să refaci o casă după ce ai dinamitat pereții, acoperișul și fundația, iar acum vii cu un tub de silicon și o poză de pe Pinterest, convins că rezolvarea stă în două linii trase la ochi. Politica e plină de iluzii, dar aici vorbim de un optimism halucinant: să crezi că, dacă îndeși câteva petunii într-o ruină fumegândă, aceasta se transformă magic într-o mansardă de lux.
Planul de guvernare arată ca un experiment social făcut la beție, fără instrucțiuni de utilizare: un pumn de partide aruncate la întâmplare într-o oală politică, legate forțat de singurul fir roșu — premierul Călin Georgescu — stabilit dinainte, ca într-o piesă în care distribuția e anunțată înainte să existe scenariul. Nivelul de optimism e atât de rupt de realitate, încât rivalizează cu telenovelele turcești: personaje multe, emoții trase de păr și un final care sfidează orice logică.
În concluzie, Simion reușește din nou să demonstreze că politica românească are un talent unic: să surprindă chiar și atunci când pare că nu mai are cu ce. Ne vinde un guvern-fantomă cu un premier lipit în fotoliu cu superglue, ca și cum tot viitorul țării ar depinde de această fixație. O formulă care promite „reconciliere” nu prin logică sau negociere, ci printr-un soi de magie politică pe care doar el pare să o înțeleagă.
România rămâne locul unde realitatea depășește miștoul, iar absurdul nu e accident — e strategie de stat.
