ANAF s-a apucat brusc să verifice românii cu conturi pe OnlyFans, de parcă ar fi dat peste o rețea subterană de mafioți, nu peste o platformă unde unii se dezbracă pe bani, iar alții plătesc pentru ceva ce găsești oricum gratuit pe internet dacă știi două cuvinte în engleză. Instituția, care de obicei se împotmolește când trebuie să recupereze milioane de la firme mari, devine brusc „interesată” când vede o cameră web și lumini LED.
Creatorii de conținut — dacă îi putem numi așa pe fătucile botoxate și siliconate care fac show-uri erotice — sunt adorabili când întreabă sincer: „De ce mă verifică A-N-A-F?” Pronunță pe litere, de parcă ar rosti un descântec, și sunt șanse mari ca multe dintre ele nici să nu știe ce înseamnă. Păi poate pentru că ai mii de abonați care îți plătesc lunar pentru un Pay-per-View erotic. Dacă faci stretching la cerere și încasezi bani pentru asta, e cam greu să pretinzi că e doar un hobby… senzual.
Acum vine partea echilibrată: da, ANAF are dreptate. Dacă faci bani — chiar și dezbrăcându-te la cerere — trebuie să plătești impozit. Așa funcționează jocul. Doar că instituția pare să se arunce cu un entuziasm suspect fix acolo unde e cel mai ușor de intervenit… și, culmea, și mai plăcut de „verificat”. Între timp, marile găuri fiscale rămân netulburate, ca niște pești uriași care trec liniștiți printr-o plasă ruptă.
În toată povestea asta, ironiile vin singure: statul sapă după taxe, creatorii sapă după abonați, iar cei în fundul gol par să se descurce mult mai bine la făcut bani decât cei în costum. Și așa merge totul mai departe: unii furnizează conținut fierbinte, ANAF vrea să-l răcească cu impozite. Iar marile probleme fiscale ale României? Alea rămân mereu în fundal, ca niște promisiuni pe care statul le tot amână pentru „altă dată”.
