Alegerile pentru Primăria Capitalei din 7 decembrie 2025 au fost dovada supremă că Bucureștiul și-a dat shut down. Nu restart, nu sleep — shutdown complet. Prezența de doar 32,71% arată nivelul la care ajungi când o populație decide oficial că nu mai merită să-și piardă timpul nici măcar punând o ștampilă pe un buletin de vot.
În tăcerea asta de parcă s-a băgat internetul în maintenance, hop și Ciprian Ciucu primar cu 35% dintre cei prezenți — adică cam 12% din oraș, dacă rotunjești și-ți iese bine. Practic, omul a câștigat într-un București care nici măcar n-a observat că se întâmplă ceva. A fost așa, un concurs în care alergau candidații, publicul era la mega să-și ia cornuri, iar arbitrul dormea pe un scaun. Totul a mers strună: secții deschise, urne pregătite, oameni… lipsă. A fost liniște de salon.
Și-acum vine partea picantă: PSD. Dom’ Daniel Băluță, candidatul lor „serios”, „profesionist”, „administrativ”, a fost făcut afiș de Anca Alexandrescu, care nici măcar nu s-a deranjat să mimeze politețea. Ancuța n-a venit cu program sau proiecte. A venit cu ranga și i-a dat fără număr, fără pauză, fără milă. Politic vorbind, l-a făcut acordeon.
Și ca tabloul să fie complet, până și în Sectorul 4 — imperiul lui personal — Băluță reușește doar un amărât de avantaj de 0,3% față de Ciucu. Adică la el acasă, cu tot fan-clubul din scara blocului, tot nu poate trage mai mult.
Bucureștenii au preferat ranga în loc de pliantul lucios cu zâmbetul înțepenit al lui Băluță. PSD s-a uitat la rezultat ca băiatul care scapă săpunul în duș și nu știe dacă să-l ridice sau să plece acasă.
Ce înțelege PSD din toată povestea? Absolut nimic, evident. Partidul o să meargă mai departe cu aceeași strategie de pe vremea când mergeai cu cartela la telefonul public, convins că problema e la bucureșteni, nu la ei. Așa e tradiția: când pierd, pornește imediat automatul de scuze — „nu s-au mobilizat oamenii”, „campanie murdară”, „nu am fost pregătiți”. Ideea că au venit cu un candidat greșit? Blasfemie. La PSD, realitatea e opțională, ca un checkbox pe care nu îl bifează nimeni.
Iar în decorul acestei comedii, Cătălin Drulă reușește performanța remarcabilă de a dispărea din peisaj ca un tab deschis degeaba. Omul a făcut campanie ca la manual — impecabilă gramatical, zero vibrație emoțională. Practic, un robot cu diacritice. Bucureștenii l-au ignorat cu aceeași dexteritate cu care apeși „Skip Ad” înainte să înceapă clipul. Un rezultat atât de fin, încât dacă îl priveai direct, dispărea — ca un pop-up pe care l-ai închis din greșeală.
Concluzia? Într-un oraș care nu mai pune botul la nicio poveste politică, PSD a reușit performanța supremă: a fost făcut knock-out de cineva pe care îl ignorau cu aroganță. Asta nu mai e înfrângere — e dispariție instant, ca și cum i-a scos cineva din priză.
Dacă tot așa o țin, la următoarele alegeri iese primar primul care găsește cheia de la secție.
Nu pentru că e cel mai bun.
Ci pentru că va fi singurul prezent.
