Noul ordin al ministrului Daniel David privind temele pare scris de cineva care a descoperit, în sfârșit, că elevii nu sunt roboți industriali cu baterii interschimbabile. Măsura e prezentată ca o modernizare, dar are aerul unui „upgrade” făcut pe un calculator antic: dai click, se învârte cursorul cinci minute, iar la final afli că „schimbările vor avea efect după repornirea sistemului”. Așteptăm repornirea asta de aproape 30 de ani.
Temele se împart acum în obligatorii și suplimentare. Sună elegant, de parcă cineva ar fi reușit, miraculos, să facă ordine într-un haos structural. Dar știm cu toții cum funcționează lucrurile: tema obligatorie e cea care chiar trebuie făcută, iar tema suplimentară e prăjitura de pe farfurie pe care nimeni nu te obligă s-o mănânci—și tocmai de aceea rămâne neatinsă.
Limitarea la o oră sau două pe zi e o idee generoasă, dar strict teoretică. E ca și cum ai pretinde că toți oamenii pot face un puzzle de 1.000 de piese în exact același timp. Unii copii termină în 20 de minute, alții ar avea nevoie de o transmisiune live cu încurajări. Dar nu-i nimic: ministerul a hotărât că toți pot fi sincronizați ca un ceas elvețian. Realitatea va decide altceva.
Interzicerea temei ca pedeapsă e o adevărată revoluție. Profesorii vor trebui acum să fie creativi și să găsească alte metode disciplinare. Probabil unii încă oftează în cancelarie, lipind discret pe perete fotografii cu câte o pagină suplimentară de exerciții, ca pe niște relicve ale vremurilor bune.
Temele de vacanță dispar pentru cei mici, ceea ce îi face pe elevi să danseze de bucurie, iar pe părinți să se întrebe dacă nu cumva ministerul a încurcat vacanța școlară cu o concediere colectivă a responsabilității academice. În unele familii, „fără teme” va fi perceput ca un atac la tradițiile casei—aproape ca și cum ai anunța că anul acesta nu se mai fac sarmale în decembrie.
Iar comparațiile internaționale nu ajută deloc: Finlanda dă atât de puține teme încât pare că elevii de acolo fac parte dintr-un experiment global de calmare. În Polonia, temele obligatorii la primar au fost eliminate, iar reacția firească a fost panica: părinții au început să inventeze teme acasă, convinși că sistemul educațional se prăbușește dacă un copil respiră trei ore la rând fără să rezolve o ecuație. Elveția a încercat și ea să renunțe la teme, dar părinții au intervenit prompt—probabil temându-se că dacă dispare tema, se evaporă și neutralitatea țării.
România rămâne, ca de obicei, într-o zonă gri: vrea modernizare, dar păstrează tot ce e vechi, ca un muzeu care expune laptopuri noi în vitrine cu televizoare alb-negru. Ordinul ministrului funcționează ca un GPS politicos care repetă „recalculați traseul”, în timp ce profesorii conduc după amintiri, părinții după impulsuri, iar elevii după nervi.
Dacă ordinul va schimba cu adevărat ceva, vom vedea în timp. Dacă nu, singurul lucru stabil va rămâne ritualul de seară: caietul, oftatul și eterna replică „mai am puțin”. Ironia? Elevii termină, într-un final, temele. Reforma, în schimb, pare să fie încă la primele două rânduri, tot cu „mai am puțin” pe buze… de trei decenii.
