Ce surpriză încântătoare: descoperim brusc că elevii folosesc Inteligența Artificială fără să știe că informațiile trebuie verificate. Cine-ar fi crezut? Probabil aceiași oameni care și-au imaginat că, dacă pui un motor de Ferrari într-o trotinetă, obții automat o mașină de curse.
Ministrul ne explică solemn că avem nevoie de IA în școli pentru „avantaje competitive”. Absolut. Nimic nu spune performanță mai bine decât un copil care întreabă un chatbot ce e fotosinteza, primește un eseu de 500 de cuvinte scris poetic și spune: „gata, am învățat”. E ca și cum ai pune un copil de trei ani să piloteze un avion, dar îi spui înainte: „nu uita, ai grijă la butoane”.
Momentul de glorie vine când ministrul le explică liceenilor ce sunt halucinațiile IA, iar ei se uită la el ca la un televizor stricat. Dar de ce s-ar mira cineva? Dacă nimeni nu le-a zis că un robot poate inventa lucruri, elevii au plecat liniștiți de la premisa că IA e un fel de Wikipedia cu vitamine — infailibilă. Poate că următorul pas în educație e să le explicăm și că apa fierbinte frige, cine știe.
Dar stați liniștiți, soluția vine: un ghid. Da, un GHID! Documentul magic, sfântul Graal al educației românești: promiți că îl faci, îl anunți triumfător, apoi îl mai anunți o dată. Eventual apare. Poate. Cândva. Iar dacă apare, cu siguranță va conține exact ce trebuie: multe cuvinte serioase și instrucțiuni vagi, care explică profund că „IA trebuie folosită responsabil”. Mulțumim, nici nu ne-am gândit!
În concluzie, ideea de a integra AI în educație e excelentă — pe hârtie. În practică, elevii sunt lăsați să se descurce singuri cu un chatbot care inventează cu încredere, profesorii n-au încă unelte clare, iar ministerul promite reguli „în curând”. Dacă asta e educația 2.0, îmi e teamă să mă întreb ce avea 1.0 în minus. Sau poate 2.0 vine doar cu mai mult marketing și mai puțină logică.
